Terapia schemelor. Ghid practic

Putem ajuta pacienții cu tipare de relaționare dificile sau foarte instabile? Sau pe cei care se autosabotează, utilizând stiluri de coping neadecvate? Abordând psihopatologia din perspectiva psihoterapiei centrate pe scheme, autorii ne arată cum se transpune în practică terapia schemelor cu scopul de a vindeca aceste tipare. Schemele sunt stări emoționale și răspunsuri de coping pe care toți le trăim, care s-au format în copilărie și care se activează în situații de viață față de care avem o anumită sensibilitate și care ne fac să reacționăm exagerat, dezadaptativ. În prima parte a cărții este prezentată conceptualizarea de caz și sunt prezentate conceptele de ”schema” și de ”mod”, iar partea a doua se centrează asupra modelului de tratament, fiind descrise tehnicile de intervenție în plan cognitiv, emoțional și comportamental, precum și natura relației terapeutice corespunzătoare fiecărei categorii. Prin expunerea clară a temelor, ilustrațiile clinice bogate și ghidurile de tratament incluse, cartea este utilă atât psihoterapeuților care doresc să includă această abordare în practica lor clinică, dar și studenților și tuturor celor interesați de practicarea psihoterapiei.

Arnoud Arntz este profesor de Psihologie Clinică și Psihopatologie la Universitatea din Maastricht. Studiază teoriile psihologice și psihoterapiile pentru anxietate și tulburări de personalitate, fiind cercetător principal în numeroase studii clinice care investighează eficiența terapiei centrate pe scheme în tulburările de personalitate.

Gitta Jacob este psiholog clinician, psihoterapeut cognitivist și practică terapia centrată pe scheme în cadrul Departamentului de psihologie clinică și psihoterapie al Universității din Freiburg. A condus un grup de lucru pe tema tulburării de personalitate borderline în cadrul aceleiași universități.

Natura relației terapeutice este conceptualizată în terapia schemelor ca fiind un „reparentaj limitat“. Terapeutul trebuie să îi satisfacă pacientului, în anumite limite și pentru o perioadă restrânsă de timp, acele nevoi care nu i-au fost satisfăcute de către părinți sau de către alte figuri importante de atașament pe parcursul vieții sale. De exemplu, pentru pacienții borderline, este extrem de important ca în cadrul exercițiilor de imagerie, terapeutul să fie văzut la începutul terapiei ca o persoană care oferă ajutor. Terapeutul trebuie să accepte faptul că acest tip de pacienți au nevoie de el sub această formă și că trebuie să le stea la dispoziție în calitate de figură de atașament.

Autorii