” Lansat ca analist literar, dar cochetând şi cu poezia, în cel puţin două cazuri (le-am şi fişat!), pentru a-şi necăji comilitonii liricoizi mai degrabă, Anatol Moraru s-a înscris oarecum din mers, cu un fel de pas lateral, în cel mai recent pluton al prozei româneşti din Basarabia. În front, este, totuşi, un insolit: nu are intensitatea gravă a lui Constantin Cheianu, la fel cum nu e un administrator de palme retorice ca Sandu Vaculovski. Poziţionat undeva între Iulian Ciocan şi Vasile Ernu, el explorează cam acelaşi rezervor de amintiri made in U.R.S.S. ”.