Sezon de catifea

Odată fascinată am descoperit

cum prin albastrul sufeltului meu

se zbenguie un stol de păsări.

Îmi ciugulesc câte-un zâmbet, se-adapă c-o lacrimă,

iar în nopțile cu lună cântă o melodie ciudată

care urmează s-o zidesc la temelia unei mănăstiri de cuvinte.

Păsările-mi cresc și mâine-poimâne

ar putea să mă zboare un alt spațiu să locuiesc.

Nu mi-e frică.

Mi-e tângă,

căci nimeni ca mine cântecul lor minunat

pentru voi n-o să poată să-l plângă.