Volumul – pe cât de subțire, pe atât de intens – cuprinde șapte povestiri despre cel de Al Doilea Război Mondial, rela­tate din perspectiva unui cadet. Székely János descrie cu o precizie necruțătoare efectele sistemului militar asupra persoanei. Fiecare povestire rămâne cu cititorul pentru mult timp: un cadet este torturat și umilit de toată compania; un profesor devenit ofițer se vede constrâns să își execute un fost elev care dezertase; un neamț cu privire inteligentă, care conduce o motocicletă, însoțit de un câine, lichidează metodic prizonierii rămași în urmă dintr-o trupă în retragere. Paginile analizează la rece etica înfrângerii, redau cu acuitate felul în care războiul schimonosește totul și pe toți, cum pe chipul lui se nasc – sub pretextul cinstei – teama, cruzimea și oroarea de neoprit.

Un minunat orășel medieval, acoperit de un strat gros de zăpadă și plin de cai: o lume de poveste, imaculată, populată de suri, murgi, roibi, galopând încoace și-ncolo, nechezând, fornăind; pe unde ne aruncam privirile, peste tot îi vedeam alergând; de pe străzile cele mai îndepărtate, de pe cele mai strâmte ulicioare ce se cățărau pe deal, ne licăreau nălucile cailor împiedicându-se, apoi opintindu-se din nou, fără pături și căpestre pe ei, scoțând nori de aburi, cu gâturile semețe, minunați, liberi.

Pentru Székely, întrebarea esențială rămâne: poate fi suprimată bariera morală în oameni? Poate fi omenia suspendată? Chiar este posibil să trăiești la comandă, ca o mașinărie, sau asta e numai o poveste
de adormit copiii?

— EKULTURA