"Romanul Trei ceasuri în iad reprezintă o îndrăzneaţă şi inspirată parabolă a fenomenului totalitar; dar acestei elogioase aprecieri trebuie să i se adauge, de îndată arătarea importanţei planului pe care se joacă, în această carte, drama puterii discreţionare. Pentru că, înainte de a fi o carte despre dictatură, acest roman ni se pare a fi una despre conştiinţă şi valorile ei. Omul, în esenţialitatea sa de suflet şi conştiinţă, evaluat în preţul său de pasiuni, sentimente, afecte, aspiraţii şi, împreună cu toate şi deasupra tuturor, de iubire, este miza lui centrală, cota finală pentru care se încinge bătălia forţelor lui interne.

Am spune numai jumătate de adevăr, despre această carte, dacă ne-am limita numai la bogata ei încărcătură ideatică şi problematică; gânditor profund şi vizionar inspirat în orizontul determinantelor de acest fel, autorul ei probează din plin şi înzestrarea de a le deosebi şi chiar de a le contura el însuşi formele şi figurile prin care sunt chemate să populeze universul imaginar. Harul lui de romancier-demiurg se probează în arhitectura imaginativ vizibilă a romanului, în care drama agresiunii împotriva conştiinţei de sine este întruchipată într-un sugestiv şi pasionant joc de măşti; roman de probleme şi idei, Trei ceasuri în iad nu se consumă exclusiv la nivelul dezbaterii teoretice, deşi, adesea, ciocnirea punctelor de vedere încălzeşte pagina până la incandescenţă. O tramă narativă sigură, bine întemeiată în simplitatea ei, desprinsă, desigur, din simplitatea de granit a marilor texte tradiţionale, dar şi în iscusita "intrigă" de natură cvasi-poliţistă, care captivează atenţia şi o face prizoniera lecturii până în finalul care se aşază pe mai multe trepte de imprevizibilitate, îmbogăţesc şi probează acest har; încât a numi romanul Părintelui Antonie unul din puternicele romane ale literaturii române nu este decât a-i recunoaşte dreapta măsură."