Vilievo este un roman de fic ț iune speculativă despre memorie, traumă ș i transcomunicare.

Denumirea apar ț ine unui loc pe harta unei posibile Slavonii, un loc energetic cu semn opus, poate chiar propria reflexie într-o oglindă spartă.

În monologul de început, transcris dintr-o înregistrare care pare venită din locuri îndepărtate, o voce singuratică ne oferă imaginea unei aproape nelocuite Slavonii, pierdută în vară ș i praf.

La final, citim comentariile obsesive apar ț inând memoriilor îngălbenite ale unui om care a trăit întâmplările celui de-al Doilea Război Mondial. Spa ț iul întunecat dintre început ș i final este ocupat de transcrierea dură a unui dialog demascator, a căutării riscante a unui loc în care o poveste nouă poate să înceapă .