Cartea alba

Pe fundalul unui oraș european cu o istorie recentă zbuciumată, o naratoare nenumită se confruntă cu o tragedie care a urmărit-o peste continente, o poveste adânc ascunsă în carnea familiei sale: povestea surorii ei care a murit în brațele mamei, la câteva ore după naștere. Pornind de la o listă de obiecte albe care conțin în ele atât viața, cât și moartea - scutecul bebelușului, laptele matern, prăjiturile din orez rotunde ca chipul fetiței -, tânăra îi scrie surorii pe care n-a cunoscut-o niciodată, încercând să se împace cu această imensă povară care o apasă.

Cartea albă este atât o meditație asupra culorii alb, cât și o călătorie în cotloanele celei mai ascunse dureri. Într-un stil poetic și laconic, volumul vorbește despre doliu și suferință, dar mai ales despre capacitatea spiritului uman de a depăși momentele critice, contemplând în același timp fragilitatea, frumusețea și caracterul bizar al vieții.

"Fiecare propoziție și fiecare imagine conțin frumusețe și suferință, acutizate de simplitatea și onestitatea lor dureroasă." New Internationalist

"O splendidă psihogeografie a durerii, așa cum pendulează între locuri, istorii și amintiri. Tonul este în permanență echilibrat și nu se abate niciun moment de la demnitatea senină care-l caracterizează. Cartea albă este un text misterios, întru câtva ca o carte de rugăciuni profană." The Guardian

"Nu plănuisem să scriu despre sora mea mai mare. Am fost crescută de părinții mei, care nu au putut-o uita. Când lucram la Disecție, am scris următoarea frază: Nu muri. Te rog, nu muri. În mod straniu, cuvintele îmi erau familiare și continuau să zăbovească în interiorul meu. Am descoperit dintr-o dată că veneau din memoria mamei mele: mi-a spus că rostise acele cuvinte, în repetate rânduri, surorii care murise înainte ca eu să mă nasc." (Han Kang)