Laurențiu Ion construiește o voce lucidă, care analizează – uneori cu ironie și umor, adesea fără milă – societatea în care trăim, una cu un mare grad de manifestare a violenței și măcinată de corupție. Corporația norilor este o epopee modernă a unui erou contemporan: bărbat alb, singur, plătitor de impozite, care lucrează pentru un zeu puternic, dar distrugător de suflete, Corporația. Vrea să lupte împotriva Răului și acționează, dar își strigă tot mai tare neputința, acceptând că poate singura lui misiune este să supraviețuiască în acest tărâm otrăvit, România, unde ANAF este un Charon care așteaptă eroul la sfârșitul vieții să plătească pentru viața lui de artist independent, iar Guvernul, Hidra, în fața căreia eroul contemporan se înființează cu singura lui armă: tinerețea.

— Diana Geacăr

Numai oamenii cu prea multă inimă se tem că nu iubesc îndeajuns. Numai cei a căror inimă e excesiv de autentică se tem că va apărea o inteligență artificială care va iubi mai mult decât ei. Laurențiu Ion e din specia rară a celor cu exces de inimă; iar poemele lui sunt documentele emoționante și atașante ale spaimei de neputința de a iubi. Care e iadul, cum știm de la Dostoievski.

Corporația norilor e documentarea acestui iad. Tot ceea ce nu se poate iubi e aici: de la politică la finanțe, de la corpuri falsificate de biotehnologii la identități falsificate de ecrane. Însă e atâta căldură și atâta iubire în această documentație, încât răscumpără cu asupra de măsură totul. Așa cum face întotdeauna poezia adevărată.

— Radu Vancu