Nemurirea

Lumea zugrăvită în Nemurirea este o lume descompusă, alcătuită din cioburi care pe alocuri se îmbină fără fisură și pe alocuri refuză orice potrivire. Un gest nelămurit, o pereche de ochelari sparți, o senzație tulbure sunt, în romanul lui Kundera, suduri capabile să abolească timpul, să creeze punți peste care se trece cu ușurință dintr-un veac într-altul. Aproape nimic, în schimb, nu reușește să apropie personajele prinse în vacarmul prezentului; mișcările lor ascultă parcă de o nehotărâtă plutire printre hazarduri și alternative. Întreg derizoriul existenței, începând chiar cu ispita inconsistentă a nemuririi, scapă totuși în chip straniu de sub imperiul grotescului, atât de familiar autorului: o tentă de crepuscul răzbate parcă pretutindeni din fiecare pagină a acestui minunat roman.

„Moartea și nemurirea alcătuiesc un cuplu de îndrăgostiți inseparabili, iar cel al cărui chip se contopește cu chipurile măștilor e nemuritor din timpul vieții.“ – MILAN KUNDERA