În cuprinsul acestui volum cu caracter interdisciplinar autorul tratează despre o „Europă” juridică și judiciară, profilată ca atare mai ales după pronunțarea, la 5 februarie 1963, a deciziei C.J.C.E. în cauza Van Gend en Loos (affaire 26/62), prin care i se recunoaște Tratatului institutiv de la Roma un caracter original, iar dreptului european emergent un aferent caracter sui-generis, răspunzând nevoii de creare a unei ordini juridice proprii, un nou „patrimoniu juridic” izvoditor de drepturi „europene”. Altfel spus, cartea tratează despre un cosmos interior ce îi uneşte pe europeni, pe cetăţenii acestei cuprinzătoare noi „cetăţi” comune (Uniunea Europeană); despre o fabuloasă Europă juridică (rațiunea, buna rațiune elogiată de Seneca). Şi aceasta, precum într-o lecție fără sfârşit, probă a organicităţii ei (în sensul clamat de Savigny şi de şcoala hermeneutică pe care şi autorul a imaginat-o cu ani în urmă, în speranţa revivificării dialogului socratic în orele de seminar pentru o bună pregătire juridică).