Marie-Claude Blais, Marcel Gauchet și Dominique Ottavi sunt filosofi. Au mai publicat împreună: Conditions de l’éducation (2008) [ Condițiile educației ], Pour une philosophie politique de l’éducation (2013) [ Pentru o filosofie politică a educației ].

Marie-Claude Blais a primit Premiul Guizot al Academiei Franceze pentru cartea La Solidarité. Histoire d’une idée (2007).

Marcel Gauchet, director emerit de studii la École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris) și redactor-șef al revistei D ébat , este autorul apreciatelor cărți Dezvrăjirea lumii. O istorie politică a religiei și Ieșirea din religie, traduse și în limba română.

Dominique Ottavi predă științele educației la Universitatea Paris Nanterre și este autoarea mai multor volume despre psihologia copilului și educație.

Descriere Carte

Ce înseamnă a învăța? Ce presupune și cum are loc învățarea? La aceste întrebări, școala contemporană aduce un răspuns categoric: școala tradițională s-a înșelat, ea a vrut să transmită cunoștințe inoculându-le, prin intermediul dascălilor, unor elevi pasivi. Această pedagogie prin impunere nu funcționează. Ea trebuie înlocuită cu o pedagogie activă, care face din copil actorul construirii cunoștințelor sale. Ne aflăm însă în momentul când răspunsul acesta se dovedește a fi la fel de fals, în semi-adevărul lui, ca și filosofia anterioară. Totul trebuie luat de la capăt. Este problema fundamentală a școlii de azi, căzută într-o incertitudine totală privind natura activității pe care o are de îndeplinit.

Aceasta este și problema pe care cartea de față se străduiește s-o clarifice, mai întâi degajând originile istorice ale acestui model pedagogic, apoi arătându-i, prin mai multe exemple, limitele. În sfârșit, și în mod special, propunând o reflecție asupra unei experiențe primordiale a cărei amintire adulții o resping: dificultatea de a învăța, care este inseparabilă de necesitatea unei transmiteri. Cu ce condiții, în ce fel, prin ce mecanisme este posibilă o asemenea transmitere? Nu e vorba aici de a oferi niște soluții de-a gata, ci de contribui la schițarea cadrului unui necesar efort de reîntemeiere.

Autorii despre carte

„Să clarifice locul și rolul transmiterii, să elucideze natura fenomenului învățării: acesta este programul căruia cartea noastră, cu toată modestia, vrea să-i pună primele baze, dovedindu-i mai întâi justificarea și temeinicia. Transmiterea și învățarea trebuie reexaminate, în cele din urmă, dincolo de contradicțiile lor de suprafață, ca niște poli care, în profunzime, se dovedesc complementari.”

Semne de carte:

„Problema cea mai profundă a școlii de azi este că ea nu mai știe ce înseamnă învățarea.”

”A preda nu înseamnă doar a instrui persoane particulare. Înseamnă a lucra, prin intermediul lor, oricât de modest, la continuarea unui efort ideal și a unui demers de cunoaștere care nu se termină odată cu individualitățile, ci care nu-și află înțelesul, în cele din urmă, decât la scara omenirii întregi și al aventurii sale în timp. Este cu sguranță unul dintre resorturile care dau forță legăturii de la maestru la discipol. El reprezintă o atestare a acestei înrudiri mai decisivă decât legăturile de sânge și capabilă să unească spiritele pe parcursul devenirii.”

”Vom vedea, odată cu accesul la gândirea logică ți la abstracție, că educația nu se limitează la faptul de a influența procesele de dezvoltare, ci că ea restructurează în chip fundamental ansamblul comportamentului.”

Cronică

„Parcurgând acest volum, vom descoperi că șansa școlii viitorului, care integrează dimensiunea transmiterii, pentru a înțelege și pentru a practica mai bine învățarea, nu este alta decât aceea de a accentua dimensiunea existențială a învățării, care nu se realizează decât între un profesor și un elev, care constituie un cadru al acestei transmiteri; un cadru care nu poate fi eliminat, înlocuit de ecran.

Sunt pagini splendide despre relația maestru-discipol, aplicate în toate domeniile, începând de la cultura religioasă sau duhovnicească până la lumea academică.”

Bogdan Tătaru-Cazaban