Practica Vietii Monahale

Desi vorbeste despre calugari, Parintele Arsenie are in vedere pe tot omul sau firea omeneasca in general. Prin urmare, observatiile Parintelui sunt aplicabile si in afara manastirii. Caderea din viata duhovniceasca, presupusa de voturile monahale, insemneaza esuarea omului, preponderent, in planul biologic si in cel psihic, unde guverneaza, determinist, instinctele. „Calea bolilor reale sau fictive e deschisa. Nevrozele rod temeliile linistii, pomenirea lui Dumnezeu scade, sufletul se destrama. In felul acesta ne trezim scosi din planul religiei si aruncati in domeniul patologiei psihice” (63).

„Practica vietii monahale”, ca de altfel toate scrierile Parintelui Arsenie, nu este asimilabila la nivel de teorie. Ea nu poate fi nici teoretizata, nici memorata. Cuvintele ei se desfac, sensurile ei se arata doar atunci cand dobandesc un chip concret in vietuirea zilnica. Cu aceste ganduri, incredintez osteneala Parintelui Arsenie, cuprinsa in aceasta carte, atat monahilor cat si mirenilor, ca un indreptar spre mantuire.