Sa nu razi :((

Să nu râdeți....
Dar nici nu o să puteți. Cartea asta doare, exasperează. O iubire maternă, ca o ură grea. Ura că nu ești cenușăreasa, oricâți pantofi ai, că universul nu se orânduiește în cercuri concentrice de răsplăți. Că nu stă drepți, la ordinele tale. Pe care nu știi să le dai, fiindcă ai pus re-ul înaintea sentimentului. Fiindcă ai numai răspunsuri și nicio întrebare. Fiindcă virtutea principală pe care o corcolești la piept este despre ce nu ești și ce nu poți, într-o lume care conspiră împotriva ta. A ta, Buricul absolut al pământului. Mama, Gaia, Glia. Tellus Mater. Pântec și mormânt.
Nu. Nu o să râdeți. Dar cred că veți simți, trăi, înțelege mai bine fatal/ismul. Cordonul ombilical netăiat la timp de sabia Liberului Arbitru. Personajul acela lipsă din cultura noastră mioritică. Personajul după care tânjim până la ștreangul în care ne atârnăm propria neputință.
Să nu râzi :(( este o experiență limită, ascunsă de obicei de mituri și tăceri. Doare, exasperează. Eliberează. - Mihaela Miroiu, filosof, scriitoare

Pentru proza pe care ne-o propune Raluca Feher putem prelua, într-o formulă redusă, ceea ce a spus cândva un gânditor care a marcat istoria reflecției: să nu râzi, să nu plângi, doar să înțelegi.
Și, de fapt, ce avem noi aici? Ceva consistent și, pentru literatura de azi, luminos și incitant. Ceva care, între altele, ne îndeamnă să parafrazăm formula invocată mai sus. Fiindcă despre literatura pe care o face Raluca Feher, cu o siguranță de sine extraordinară, cu nerv, cu o tăietură a frazei care tinde spre o (binevenită pentru proză) precizie de tip chirurgical, și, îngăduiți aceasta, cu grație și șarm, se poate spune imediat și bine-meritat: să nu râzi, să nu plângi, să înțelegi; dar și să admiri, să te bucuri. Și să dai mai departe. Și anume: să te bucuri și să dai mai departe literatură de foarte bună calitate! - Cristian Pătrășconiu, jurnalist cultural

Unii ar spune că Raluca Feher e o publicitară care a văzut lumea. După ce i-am citit cărțile, știu că e o povestitoare dusă cu capul care deschide la nesfârșit cutiuțele lumii, căutând un înțeles. Iar ceea ce găsește e, fără excepție, absurd, vesel sau doar înfricoșător. Că e departe, că e aproape, lumea e altfel, dar la fel peste tot: dusă cu capul. După ce citești, te prinzi că lucrurile pe care te-ai bazat toată viața stau invers. Oamenii supraviețuiesc în zeci, sute de lumi cu care sunt obligați să negocieze și cărora li se supun, până la urmă.
Cartea de față este o Feher la pătrat. Adică două: autoarea și eroina ei, Diana, care povestește fără să mai scoată un cuvânt (ar fi și greu, cu o funie în jurul gâtului!) istoria eșecului personal. Este un roman, dar și o carte de povestiri, de memorii, o carte dusă cu capul. Pe scurt, nu oferă nicio speranță. Ceea ce însă o deosebește fundamental de tomurile care vestesc sfârșitul lumii e tonul. Iar acest spectacol de cuvinte în mișcare ascunde ceva imobil: omul, incapabil să evadeze dintr-un destin nesuferit. - Florin Iaru, scriitor

În viața reală, Raluca Feher este director de creație la CAP și unul dintre fondatorii Frontline Club Bucharest, filiala românească a unuia dintre cele mai faimoase cluburi de presă din lume. În viața ideală, Raluca este o exploratoare curioasă, călătoare printre vorbe și povești, prin teritorii bătătorite sau încă nedescoperite. Citiți-o pe https://feher.live/.

De aceeași autoare, la Editura Trei au apărut volumele America dezgolită de la brâu în jos I și II și Splendidul loc al fericirii supreme.

Să nu râzi :( este o carte despre mame și fiice, multe mame și multe fiice care au ajuns să semene cu mamele lor, femei neterminate și femei neîncepute. Este o carte pe care am eliminat-o ca pe-o piatră la rinichi.
Și tot nu mă simt mai bine. – Raluca Feher