În povestirile lui Dan Pleșa, există cupluri fericite. Într-un timp suspendat, la Vama Veche; într-o casă în care există un mic tunel al timpului, care îi ajută să-și privească certurile cu oarecare distanță; într-o zi de vară în care se merge cu tramvaiul și ,,grijile par a fi doar schelete de cristal, casante, pe care muzica de lângă, de pe tine, din muşchii tăi mai puternici ca niciodată le atinge şi le transformă într-un nisip sclipitor, diamantin". În povestirile lui Dan Pleșa, există, de fapt, momente de grație, extrase din magma cotidiană, filigranate și puse sub lupa unei inocențe rodate. Cupluri temporare, cupluri în plin proces de disoluție, cupluri postapocaliptice, cupluri inacceptabile pentru ele însele sau cel puțin pentru unul dintre protagoniști - toate sunt expuse cu naturalețe, ca versiuni sau vârste ale aceluiași cuplu-matrice, din care la un moment dat ai făcut sau vei face parte. Cinematice, senzuale, scrise într-un stil de o naturalețe flagrantă, cu o carismă instantanee, povestirile lui Dan Pleșa se citesc repede și se uită greu.

„ Aceeaşi dragoste arzătoare pentru ea, aceeaşi emoţie de a o vedea, de parcă în fiecare zi se întâlneau pentru prima dată. Plăcerea de a vorbi cu ea vrute şi nevrute, fără a se plictisi, aceeaşi magie de a fi surprins cum poate întotdeauna să-i ghicească gândurile şi dorinţele, de a o simţi ca şi cum se cunoşteau dintr-o altă viaţă, sau de pe o altă planetă. Aceleaşi nopţi fierbinţi de dragoste, care-i lăsau transpiraţi, cu muşchii tremurând, epuizaţi de atâta plăcere, puţin stânjeniţi de atâta neruşinare, bucuroşi că îndrăzneala şi curajul de a mărturisi ce simt şi ce le place e răsplătit cu şi mai multă îndrăzneală, învelită într-o caldă şi tandră perversitate. Dragostea aceea care-l făcea să se simtă special, înconjurat de o lumină pe care toţi cei din jur păreau s-o perceapă şi datorită căreia femeile îl priveau cu o admiraţie şăgalnică, iar bărbaţii cu o invidie prietenoasă."