Opera poetica (II)

Postfaţă de Andrei Corbea

„S-a spus cu dreptate că modelul ideal pentru traducătorii lui Celan îl oferă însuşi traducătorul Celan. Fără lecturile din Nietzsche, Heidegger, Adorno şi din eseistica lui Valéry, el nu s-ar fi încumetat să traducă poemul Jeune Parque [...].Traducătorul trebuie să fie el însuşi poeta doctus, altfel spus să dispună de aptitudinea exersată de a detecta sensurile apropiate şi îndepărtate, să reconstituie aluziile biografice şi culturale, inclusiv ţesutul intertextual al dialogului cu alţi poeţi, unii traduşi de Celan, să revadă istoria genezei textelor şi contextele lor, să descifreze, în definitiv, cu smerenia datorată «textului‑sursă», o încifrare cu care s-a îndeletnicit oricum o cuprinzătoare exegeză, oricînd consultabilă. Am convingerea că în cazul traducerii de faţă putem conta pe împlinirea unui program intelectual aflat la înălţimea misiunii asumate.” (Andrei Corbea)