Billie şi Franck zac pe fundul unei prăpăstii, într-o văgăună din Munţii Cévennes, iar Franck şi-a pierdut cunoştinţa. Ca să-şi salveze cel mai bun prieten, alături de care a trecut prin lungul şir de peripeţii ce a fost viaţa lor de pînă atunci, Billie face singurul lucru care-i trece prin cap: îi ţine steluţei lui norocoase o pledoarie însufleţită, dezarmant de sinceră şi adesea ireverenţioasă în favoarea prieteniei lor. Îi povesteşte cum au reuşit să se scoată unul pe celălalt de pe fundul prăpastiei care fusese copilăria lor din „lumea a patra”, marcată, pe de o parte, de un tată intolerant şi cu idei extremiste şi o mamă abrutizată de băutură şi, pe de alta, de mizeria unei vieţi trăite lîngă groapa de gunoi, într-o familie abuzivă şi nepăsătoare. Îi descrie micile explozii de fericire şi frumuseţe aduse de muzică sau cărţi, dar şi rănile de nevindecat provocate de oameni, capriciile şi greşelile fiecăruia şi curajul de a-şi lua viaţa în propriile mîini, construind, cu tandreţe stîngace şi umor exuberant, uneori deocheat, un manual de supravieţuire prin iubire.