Stalky & Co

Vara, toţi băieţii cu capul pe umeri clădeau colibe de dealul acoperit cu orz sălbatic din spatele colegiului... mici bârloguri scobite în inimile tufelor ţepoase, pline de cioturi, rădăcini şi spini, dar – cum erau strict interzise – nişte palate încântătoare. Şi pentru a cincea vară la rând, Stalky, McTurk şi Gândacul (asta se întâmpla înainte ca ei să capete demnitatea unui loc de studiu) îşi construiseră precum castorii un loc de retragere şi meditaţie, unde fumau.
Acum, nu exista nimic în caracterele lor, după cum ştia Domnul Prout, şeful casei, care să impună respectul; şi nici Foxy, vicleanul sergent de şcoală cu părul roşcat, nu avea încredere în ei. Treaba lui era să poarte tenişi, binoclu şi să se năpustească precum un uliu asupra băieţilor răi. Dacă el ar fi pornit singur spre câmp, coliba aceea ar fi fost descoperită, pentru că Foxy ştia mendrele vânatului său; dar norocul l-a făcut pe Domnul Prout, a cărui poreclă în şcoală, din pricina mărimii picioarelor sale, era Lăboi, să cerceteze de unul singur; şi astfel s-a făcut ca grijuliul Stalky să găsească urmele tălpilor lui chiar pe podeaua bârlogului lor într-o după-amiază liniştită în care Stalky ar fi vrut să uite de Prout şi de isprăvile lui ajutat de un volum de-al lui Surtees şi o pipă nouă din lemn de trandafir. Crusoe, la vederea urmelor, nu ar fi acţionat mai repede decât Stalky. El a luat pipele, a măturat toate resturile de chibrituri şi a plecat să îi avertizeze pe Gândac şi pe McTurk.