„ Fereastră spre mâine” este un roman de dragoste, scris din suflet pentru suflet. Este o carte de ficțiune, dar care se derulează pe fundalul unor întâmplări reale. Într-o lume în care se citește puțin, această carte este scrisă din plăcere, pentru plăcerea de a citi. A fost nevoia de eliberare, de evadare, din viața mea de medic oncolog, unde mă întâlnesc cu moartea și nu ai cum să nu fii afectat. E o bucurie să evadezi în artă. Ce poate fi mai frumos decât să evadezi într-o poveste de iubire?” (Simona Mihuțiu)

„ Simona este o vindecătoare. În măsura în care îi permite Dumnezeu. Această carte face parte din categoria ' heal the healer ' , adică vindecarea vindecătorului. Vine din interior, ca o defulare, și este acea emoţie care trebuie împărtășită pentru că are ceva de spus. Și este foarte frumos când cineva care se ocupă de emoţii și care vede, atât latura pozitivă, cât și cea negativă (pentru că trăim într-o lume duală), scrie această carte care vine ca o încununare, o rezolvare a unor sentimente care altfel nu pot fi rezolvate”. ( Magda Puskas, cântăreaţă de muzică folk)

Simona Mihuţiu este medic oncolog. Privește în faţă boala și moartea în fiecare zi, ducând o luptă susţinută care lasă urme în gând și în suflet. Mama ei și-a dorit ca ea să ajungă medic și, iată, dorinţa i s-a împlinit. Însă în această confruntare cu boala, când ochii disperaţi caută în privirea vindecătorului o urmă de speranţă chiar și atunci când, din păcate, nu mai este niciuna, inima se întristează, pumnul se strânge neputincios și privirea caută alt orizont.

Şi atunci, singura salvare rămâne evadarea. Evadarea în frumos, pentru salvarea spiritului. Această şansă la eliberare a determinat-o pe Simona Mihuţiu să scrie o carte, împlinind visul celui de-al doilea părinte. De altfel, dedicaţia pe prima pagină a cărţii este pentru ei, tata şi mama, care au văzut în copilul lor şi vindecătorul, dar şi scriitorul. („Jurnal Bihorean”, ianuarie 2019)

„ Simțim, uneori, nevoia de a ne aminti evenimente și întâmplări din trecut, de a le retrăi, ca o împotrivire la scurgerea timpului. Le privim cu ochii înțelepți ai maturității, dar cu nostalgia pierderii candorii. Adesea, dorim să evadăm din tumultul cotidian și să ne eliberăm mintea și sufletul prin creație, înfrumusețând povestea vieții. Ne căutăm mereu pe noi înșine, încercând să înțelegem care ne sunt visurile, care ne sunt valorile și cine suntem. Încercăm să fim perfecți, uitând însă că tocmai imperfectul face ca viața să poată fi trăită. Adăugăm, când putem, un strop de umor chiar și acolo unde este suferință, pentru a ne face trecerea anilor mai senină. Încercăm să dăruim altora ceva din noi înșine, parcă cu teama de a nu ne pierde pe noi.” (Simona Mihuțiu)

______________________

Fragmente din romanul „ Fereastră spre mâine ”, de Simona Mihuțiu

* * *

„ Mihnea îi pusese inelul pe deget, consfințind logodna, dar îi spusese:

– Trebuie să mergi la nunta Liei. E prietena ta. Dar trebuie să mergi în Bucovina, Elvira, singură. Să te împaci cu trecutul. Și, cu voia lui Dumnezeu, să fii liberă să iubești din nou. Să mă iubești pe mine, așa cum te iubesc eu. Apoi o să putem face următorul pas. Pentru totdeauna.

Așa că era acum aici, pregătită de nunta Liei, însoțită doar de Irina, micuța ei nepoată. [...]

Voia să se vindece.”

* * *

„ Scoase din cutia primită în dar de la Radu sculptura, așezând-o, la vedere, pe raftul gol.

„ Fereastră spre mâine” își găsea acum locul. Elvira mângâie sculptura cu grija firească pentru un obiect de mare preț. Se uită la ea, pierdută, minute bune.”