În timp ce Hitler alimentează cu carne de tun fronturile din întreaga Europă, în Berlinul anului 1940, Otto și Anna Quangel – un cuplu simplu din clasa muncitoare –, după ce își pierd singurul fiu în război, trec de la resemnare tacită și indiferență la furie mocnită și hotărăsc că a venit timpul să lupte împotriva sistemului. Rezistența lor pare lipsită de semnificație – denunță regimul nazist prin cărți poștale și scrisori pe care le distribuie la întâmplare –, dar este egală cu sfidarea supremă într-o lume unde chiar și cea mai mică nesupunere înseamnă moarte.

Fiecare moare singur vorbește despre sadismul grotesc de care e capabilă omenirea și, într-un contrast izbitor, despre simplitatea binelui și noblețea decenței. Poate că, într-adevăr, fiecare moare singur, dar nimeni nu trăiește singur sau în deplină intimitate, mai ales într-un oraș sufocat de teroare, suspiciuni și crime. Hans Fallada își bazează cartea pe povestea adevărată a lui Otto și-a Elisei Hampel, care prin textele lor subversive au încins spiritele în Gestapo până când, în cele din urmă, au fost capturați și ghilotinați. Evocă, totodată, imaginea luptei simbolice care adeseori a mișcat și-a încurajat insurecții uriașe ce-au răsturnat dictatori și regimuri totalitare.