Livius Ciocârlie s-a născut pe 7 octombrie 1935, în Timișoara. Este critic literar, prozator și eseist, laureat al Premiului Național pentru Literatură. În 1958 își încheie studiile filologice la Universitatea din București și, revenit în orașul natal, lucrează ca bibliotecar, profesor în învățământul secundar, muzeograf la Muzeul Regional al Banatului. În 1963 devine asistent la Catedra de limba și literatura franceză a Universității din Timișoara, iar în 1990, profesor. Între 1990 și 1994 este profesor invitat la Universitatea din Bordeaux. Din 2000 se stabilește în București. Este autorul unor experimente prozastice situate la granița dintre ficțiune și eseu.

Am crescut în ambianța timișorean barocă dintre Piața Unirii și cartierul Fabric, cu nostalgia unui baroc mai autentic. Altfel, mă simt de la Mehadia, dintr-o burghezie sătească nu foarte înstărită, cu prelungiri la oraș, pe la 1900. M-aș fi simțit acasă mai la nord și mai la vest, într-un mediu germanic ori scandinav. Gândirea mea e la fel de comună, de puțin subtilă, de solidă ca și lumea din care mă trag.

Cum îmi văd viitorul. Nu-l văd nicicum. Am să pot publica, n-am să pot? Am să scap de serviciu, n-am să scap? Mă pot târî până la sfârșit în servituți penibile, pot să nu fiu în stare de nimic. Am să fiu deprimat și neliniștit.

Pragul e un văr pierdut de tânăr. Până la el, știam că ne-am născut pentru a fi cândva fericiți, onorați și fizic nemuritori. Acum știu că ne-am născut ca să murim.

Livius Ciocârlie