Meritul incontestabil al acestei cărţi de un eclectism narativ seducător – eclectismul vieţii şi al unei Istoriei imprevizibile şi tragice – este că păstrează „lanţul istoriei” şi face imposibilă (între)ruperea memoriei, dar mai ales că reiterează, implicit, interogaţia din Apocalipsa după Ioan. Ce vom face când „Timpul nu va mai fi?” Rămâne absurd suspendată în acest roman (a)politic din cercul/ centrul literaturii de frontieră, insinuanta întrebare: dacă trecutul nostru e viitorul nostru, noi, cititorii, ce va fi necesar să facem? Să avem „nebunia de a gândi pe cont propriu”, mi-ar răspunde mirat, Gabriel Liiceanu. „Şi-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială” este posibil aşa ceva într-o Românie Mare? Da! Îmi răspunde, într-un prelung şi eroic ecou, chiar în/ din Saga sărmanilor, Miroslav- Gheorghe Petrovici. Eu, Stanomir, sunt adevărul! În aceste condiţii, de ce cartea lui Petrovici nu ar putea sta pe acelaşi raft de bibliotecă cu Saga Romanovilor, cu Saga Dinastiei de Habsburg, cu Saga reginelor şi Saga favoritelor, cu Saga Dinastiei de Windsor sau Forsyte Saga etc.? Toate îşi propun să ofere cititorului de elită, portretizat în incipitul însemnărilor, o lume adevărată! Care adevăr?, ar întreba Pillat din Pont?!

15 februarie 2017, Bacău

Petre ISACHI

Omul simplu, chiar şi sărman se naşte, veţuieşte şi moare pe pământ, aici unde poate este iadul, ori visul sau efemerul din raiul său, care poate fi atât de aproape sau departe, ori inexistent, mai simplu sau mai profund, poate doar pentru o clipă, ori atât cât poţi, să te bucuri de ea şi să ţi-o aminteşti sau rareori să o savurezi ca pe o fantasmă a vieţii şi uneori să o percepi pe deplin, ca dintr-un vis.

Însă realitatea imediată îşi arată mereu cumplita faţă a intensităţii trăirilor neanunţate, care trebuie să fie suportată imanent de orice om...

Important pentru umanitate şi om, indiferent de unde provine sau cine este în povestea lui, este să-şi trăiască clipa, dorinţa lui pentru mai bine, mai ales că speranţa îi va muri, întotdeauna, ultima...

Autorul