Textele poetice ale lui Vasile Romanciuc au ceva din rotunjimile, structurile ritmice, plinătatea expresivă şi modestia textuală a proverbelor. În esenţă, aceste calităţi discursive adună lumii ceea ce numim poezie: deşi lucrurile mari (parcă) s-au spus, deşi strelicii inteligenţei şi-au încheiat rotaţiile în jurul surselor de lumină, vine cineva (poetul) şi le mai spune o dată, elegant, simplu, memorabil. În acest sens, titlul de referinţă „Citirea proverbelor” nu era doar un joc al hazardului. Reluat, parafrastic, în acest volum antologic, el este îngemănat perfect cu o afirmaţie, în acelaşi gen aforistic: Toate întâmplările se prefac în cuvinte.