Şerban Foarţă este un elegant maestru de balet al arabescurilor lingvale, un magician care dă relief paginilor, cuplând barbar sonurile şi tâlcurile, limbajul arhaic şi livrescul, ludicul empatic şi fouetté-ul cuvântului în jurul axei sale (în ideea panglicii Möbius). Textura fină configurează semnificaţii nebănuite, naturaleţea straturilor periferice (cu parfum de psaltire păgână) împletindu-se cu rafinamentul erudit, iar virtuozităţile de jazz-man fiind pe cât de dezinvolte, pe atât de artificioase, poetul pierzându-se între propriile construcţii ca Dedal în Labirintul său. Exerciţiul exhibiţionist developează goliciunea absolută a literaturii: limbajul produce (nu reproduce!) lumi şi sensuri, într-o apocrifă artă performativă, între bâlciul … plinătăţilor carnavaleşti şi ascetismul monahal al pedantismului unui preot al cărţii.