Drama Casei Timoteu

În proză anul 1941 a adus o consacrare prin romanul „Drama casei Timoteu”, semnat de Mircea Streinul. Criticile elogioase ce i s-au adus, ca şi valoarea certă a romanului, îl situează pe autor drept unul dm cei mai autorizaţi prozatori tineri şi cel mai de seamă prozator al Bucovinei.

Dan Bălteanu

„Drama casei Timoteu”, romanul d-lui Mircea Streinul, cu rezervele făcute numai de unii critici, a fost socotită o carte excepţională şi subscriem pentru acest calificativ.

Aurel Tita

Drama casei Timoteu se desfăşoară în umbra une premise, sau unei teme, din prag formulată şi reapărând ici şi colo, din vârtejul episoadelor, încât singur instinctul epic al unui romancier de originalitatea şi intuiţiile d-lui Mircea Streinul putea să abată tot ceeace s-ar fi putut infiltra în textura intimă a naraţiunii şi i-ar fi putut diminua impulsul dramatic.

Tot ceeace se va întâmpla în agitatul curs al romanului, şi nu odată evenimentele iau înfăţişarea unui adevărat galop al crimei şi al morţii, stă sub semnul prologului şi funebrelor lui sugestii. Inochent Timoteu ispăşeşte crima de a-şi fi omorât tatăl şi întreaga scenă de închisoare, dimpreună cu obsedantul peisagiu pluvial, cu jocul de umbre chinezeşti al actorilor, cu sgârcita mărturie a criminalului, în care e vorba, – scurtă lumină de fulger repede stinsă, – de o luptă cu diavolul, strecoară în sufletul cetitorului o sensaţie tulbure, de taină sigilată, de misterioasă cutie a Pandorei, din care se vor revărsa tot atâtea nefericiri.

Destinul antic, care a urmărit pe Oedip şi pe atâţia eroi ai dramaturgiei helenice, e străbătut aici de un fulger de optimism, de înverşunată împotrivire, care va trebui până în cele din urmă să anuleze blestemul. Iată concepţia personală a romanului d-lui Mircea Streinul, iată viziunea şi sumbră, şi senină în acelaşi timp, din Drama casei Timoteu şi care imprimă acestui roman un blazon de intensă majestate.

Cu o imagină de circumstanţă – e ca şi cum la capătul atâtor suferinţi şi în decorul idilic dela Colonos, Oedip şi-ar fi recăpătat vederea.

Perspessicius