Cuvântul înger înseamnă vestitor. Această denumire o au duhurile cele netrupeşti, pentru că ele vestesc oamenilor
voia lui Dumnezeu. Îngerul este acela, pe care Domnul îl poate trimite cu o anumită misiune şi care împlineşte cu exactitate acea misiune. Îngerii locuiesc pretutindeni. Dar, mai cu seamă, în cer, în jurul Tronului lui Dumnezeu. Acolo, unde Dumnezeu le descoperă cel mai mult slava Sa, iar prin ei şi voia Sa cu privire la oameni. Sfinţii Părinţi ai Bisericii îi numesc lumini secundare, ca şi cum ar fi o reflectare a Luminii Dumnezeieşti. Ei sunt lumini secundare! Cum să înţelegem noi acest lucru?! Cu ce să îl comparăm ca să poată să înţeleagă mintea noastră?
Aflându-se în imediată apropiere faţă de Dumnezeu, Îngerii se umplu de încântare, de măreţia lui Dumnezeu, de
sfinţenia Lui, de înţelepciunea şi de marea iubire, pe care Creatorul universului o are faţă de creaţia Sa.O lumină dumnezeiască se revarsă ca un mare val în mod liber prin ei. Acesta este chipul adevăratei sfinţenii. Puterile Cereşti au primit în sinea lor lumina lui Dumnezeu. Au refractat-o în sine şi, reflectând-o şi fracţionând-o într-o mulţime de raze minunate, au răspândit-o în jurul lor, dăruind- o oamenilor capabili să şi-o însuşească. Şi, iată, în această strălucire reflectată a Luminii Dumnezeieşti, strălucire nemicşorată, neîntunecată, ci înmulţită şi îmbucurătoare, dătătoare de viaţă, noi Îl recunoaştem pe Dumnezeu! Dacă nu ar exista Îngerii, noi niciodată, nici măcar într-o măsură mai mică,
accesibilă omului, nu am putea simţi şi primi lumina lui Dumnezeu. Noi înşine nu suntem în stare să vedem şi să simţim slava lui Dumnezeu – avem nevoie de mijlocitori, care să o transforme, aşa încât ea să devină accesibilă şi pentru noi.