„Încă neîmbâcsite de livresc, versurile Isabelei Nicoară străbat teritoriul relaţiei erotice dintre El şi Ea cu o autenticitate care nu vine numai din inocenţă, ci şi din convingerea că poezia este un dat fundamental al fiinţei, fără de care nimic nu are sens. Un eros mentalizat şi problematizat, nu însă până la osificarea conceptuală, căci poeta preferă să rămână în sfera înţelesurilor existenţiale. E de apreciat atât bunul-gust de a evita moda minimalismului (care, de cele mai multe ori în poezia tânără de azi, este doar mizerabilism şi vulgaritate gratuită), cât mai ales brevilocvenţa discursului poetei. Care brevilocvenţă ne spune că Isabela Nicoară simte responsabilitatea limbajului şi nu risipeşte poezia pentru a comunica fleacuri. Căutarea unei limpezimi a gândului şi a unui sens al poemului e şi ea vizibilă. Dacă va ajunge la o mitologie lirică personală, aşa cum lasă să se întrevadă multe dintre textele prezente în acest volum, vom putea vorbi despre Isabela Nicoară ca despre un poet autentic.”

Răzvan Voncu