Librarie.Net foloseste cookies. Continuarea navigării presupune acordul dumneavoastră conform termenilor și condițiilor
Tel: 0351.139.915 CONT CLIENTCONTACTINFO

Pachet Emotii 4 (7-9 ani)

Cod produs: 315104
Autor(i): Gilles Diederichs
Editura: Didactica Publishing House
Anul aparitiei: 2018
Categorii: Carti pentru copii
STOC EPUIZAT!
Produsul nu mai există nici în stocul nostru nici în al furnizorilor și sunt șanse minime să redevină disponibil.
Emoțiile se află peste tot în jurul nostru, le trăim, le vedem la cei din jur și ne schimbă viața.

Tocmai de aceea copilul tău trebuie să învețe din timp să-și recunoască emoțiile. Așa el o să știe cum să treacă peste momentele mai puțin plăcute, să își gestioneze emoțiile, să învețe ce este mai bun din viață și să se ferească de capcanele gândirii negative.

Mai mult, o să știe să identifice corect emoțiile la cei din jurul său și o sa știe să colaboreze chiar și cu cei mai dificili colegi (sau șefi).

Iar noi venim în întâmpinarea nevoilor tale de a-ți face copilul să fie și mai fericit și am conceput acest pachet special.

Prin aceste cărți copilul va putea învăța despre originea, caracteristicile, efectul și cum să se comporte când întâmpină cele 7 emoții:
- Bucuria
- Tristețea
- Frica
- Rușinea și vina
- Dezgustul
- Furia
- Uimirea

Pachetul conține:

1 x 100 de activități pentru înțelegerea emoțiilor copilului tău

(descriere: 100 de activități pentru copiii, prezentate sub formă de jetoane, grupate în 4 categorii, pe teme diferite: încrederea în sine, aptitudinea pentru fericire și dinamismul, calmarea, liniștirea emoțională, tehnici pentru a fi constructivi, a se relaxa și a adormi ușor, altruismul, solidaritatea și creativitatea)

1 x Provocarea emoțiilor
(descriere: Este un joc în care ghicim emoțiile, ne jucăm cu ele și le învățăm. Are inclusă și o cărticică unde se vorbește despre emoțiile cuprinse în joc + multe alte exerciții amuzante pe care să le faceți în familie)

1 x Emoțiile - de la teorie la poezie
(descriere: prin poezii amuzante, copilul tău va ajunge un supererou care să știe să "citească" emoțiile de pe fața celor din jur la fel cum ai citi o carte de povești)

Alte carti de GILLES DIEDERICHS:

Pret: 59.90 37.44 lei (-37%)
In stoc

Pret: 36.00 21.56 lei (-40%)
In stoc

Pret: 141.00 lei
Stoc epuizat.

Pret: 105.00 lei
Stoc epuizat.

Pret: 121.00 lei
Stoc epuizat.
Alte carti din colectia PENTRU STAREA DE BINE A COPILULUI MEU:
Alte carti din categoria BELETRISTICA:

Pret: 8.50 lei

Pret: 7.95 4.10 lei (-48%)
In stoc

Pret: 14.00 7.32 lei (-47%)
In stoc

Pret: 7.95 4.16 lei (-47%)
In stoc

Pret: 5.00 2.75 lei (-45%)
In stoc
Alte carti din categoria CARTI:
Basme 2008

Pret: 6.95 lei

Pret: 1.20 0.99 lei (-17%)
In stoc

Pret: 6.95 3.50 lei (-49%)
In stoc

Pret: 13.00 7.07 lei (-45%)
In stoc
Alte carti de la DIDACTICA PUBLISHING HOUSE:

Pret: 11.90 10.71 lei (-9%)
In stoc

Pret: 11.90 10.71 lei (-9%)
In stoc

Pret: 11.90 10.71 lei (-9%)

Pret: 11.90 10.71 lei (-9%)
© 2019 LIBRARIE.NET SRL