Ars poetica volumului – reprezentativ pentru gândirea estetică/ poetică a Ceciliei Moldovan – este poemul Simfonia mea neterminată care reconfirmă ideea ştiută de toată lumea că poezia renaşte la nesfârşit, dar şi că învierea ei este ca o metempsihoză: are loc într-un nou poem/ poet/ cititor, receptor: „Şi dacă lumea n-o pot îndrepta/ atunci mă-ntorc la simfonia mea/ la simfonia mea neterminată…/ E poate-un lied ce-l cânt ades/ mereu schimbându-i un alt vers”. Ca şi muzica - ut musica poesis – poezia moare de îndată ce este ascultată, văzută, simţită, trăită, visată, presimţită, regândită. Petru Isachi

Cu o privire ageră și o putere de selecție a momentelor prin care trece omenirea, remarcabile, Cecilia Moldovan, construiește în volumul simfonia mea albastră, cu multă migală, poeme în care primează înainte de seducția lirismului, atitudinea. Ea își construiește majoritatea poemelor pe acel banal loc comun, devenit suport liric, dar în spatele căruia se tupilează tirania cuvântului. Emilian Marcu