„Istoria dreptului în spațiul românesc obişnuia să fie una dintre disciplinele solicitate cu relativă asiduitate în construirea unui discurs juridic cu specific național, însă în ultimele două decenii a fost oarecum umbrită de alte ramuri din spectrul științei dreptului, intrând într-o stază – surprinzătoare dacă ne gândim la paralela creştere a populației universitare cu pregătire juridică. De aceea, ne bucură să constatăm că mai există, în breasla tot mai cuprinzătoare a profesioniștilor Justiției, persoane dedicate cunoașterii autentice, detaşată de clișee, a istoriei și evoluției practicilor judiciare din spațiul transilvan.
Cătălin Bichescu, un profesionist deja respectat în avocatură și un împătimit al descoperirii rădăcinilor sale în sens istorico-profesional, ne propune prin Proceduri judiciare și administrative în Transilvania (sec. XVIII), primul său efort de consistență livrescă. Compus inițial în forma instituțional-administrativă a unei teze de doctorat, lucrarea de față se constituie ca un op de sine stătător în bibliografia juridică națională.
Titlul cărții, de un clar și neeschivat ton juridic, ascunde cu eleganță sintetică un excurs consistent și de multe ori cu aspecte de inedit într-o zonă a istoriei transilvane pe care avem impresia generică că o stăpânim, dar căreia nu-i cunoaștem cu adevărat fațetele și modulațiile, precum au fost conservate în documentele diplomatice. Venită de undeva din adâncul educației liceale și universitare și a unei legături genetice cu locurile viețuirii și a creșterii intelectuale, dorința de surprindere logico-juridică a secolulului al XVIII-lea transilvan adăpostește, în mod creativ, o investigație așezată într-un pat germinativ istoric, cu rezultate ce îmbogățesc fără doar și poate jurisprudența, în dimensiunea ei ardeleană.
Nu există dubiu că autorul, prin tematica propusă, se înscrie pe o linie de multidisciplinaritate. Abordează un mod de investigare complex, în cadrul căruia evenimentele istorice şi fenomenologia consecventă acestora sunt analizate obiectiv, cu o determinatã rigoare juridică, istoricul şi juridicul condiţionându-se reciproc în logica unui discurs ce aminteşte de construcția discursivă juridică occidentală. Spunem aceasta pentru că nucleul documentar asupra căruia poposește cu asiduitate autorul este marcat de mișcarea sedițioasă a lui Horea, Cloșca și Crișan, primul eveniment de substanță care pune românitatea, în dimensiunea ei transilvană, pe harta Europei Luminilor. Este, în același timp, și momentul istoric în care realitățile transilvane, grav dezechilibrate de Răscoala din 1784, apar sub o reflecție juridico-filozofică cu nuanțe moderne, dar cu o încărcătură represivă acută, tipică despotismului luminat, preliminând de o manieră substanțială coerciția și capacitatea punitivă a Statului modern, atent la corecția imediată a slăbiciunilor sale.
(...)
Autorul duce investigația juridico-istorică într-un areal evenimențial care topeşte, ca într-un creuzet, stabilimentele juridice ale modernității Europei Centrale și cele tipic transilvane, aplicate cu mai mult sau mai puțină rigoare românilor, prin legalitatea habsburgică, polarizată deopotrivă politic și etnic.” - Conf. univ. dr. Sorin Alămoreanu Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca în „Prefață”