Aureliu Manea s-a născut la 4 februarie 1945 în Bucureşti. În anul 1963 a absolvit Liceul „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca, iar în anul 1968 a absolvit cursurile de regie ale Institutului I. L. Caragiale din Bucureşti, clasa lui Radu Penciulescu.
A debutat cu piesa Rosmersholm de Ibsen pe scena Teatrului din Sibiu. A fost considerat „vizionarul” generaţiei sale.
Din motive de sănătate, în 1991, s-a retras din viaţa teatrală.
S-a stins din viaţa în anul 2014.
În semn de recunoaştere a contribuţiei aduse la dezvoltarea artei teatrale româneşti, din anul 2014, Teatrul Municipal din Turda se numeşte Teatrul „Aureliu Manea” Turda.

„Câtă pace în seara unui spectacol frumos!

Întors acasă, duci cu tine senzaţia aceea fantastică a unui semn văzut în colectiv, a unei metafore uriaşe; eşti bucuros că ai dat un sens lumii. Atâta timp cât va fi pace pe pământ, teatrele vor fi acele spaţii sacre unde se va preda lecţia cosmică a iubirii, unde se vor dezlega misterele tinereţii fără bătrâneţe şi vieţii fără de moarte.” Aureliu Manea

„Unghiul din care sunt privite textele shakespeariene este de fiecare dată surprinzător, impunându-se ca o evidenţă care – până în momentul acestei lecturi, absolut fascinante atât pentru oamenii de teatru, cât şi pentru simplii spectatori, în fond oameni de teatru şi ei – nu fusese astfel, dimpotrivă. Unele defi niţii ale sale sunt, ele însele, surprinzătoare. Astfel, Richard III este o „tragedie suverană”, iar personajul Iago, din Othello, cel care a dat naştere unei întregi tipologii, este, din punctul de vedere al lui Aureliu Manea, o încarnare a lui Mefi sto. Cine s-ar fi gândit la asta, înainte de lectura acestei cărţi? Dar cine ar mai putea să evite să se gândească la asta după lectura acestei cărţi?” Nicolae Prelipceanu

„În fiecare eseu exista o temă spaţială, ca loc al visării şi al libertăţii, loc al unor spectacole viitoare, loc în care limitările şi frontierele scenei de teatru clasic sunt puse sub semnul întrebării. Pentru a hrăni şi imbogăţi argumentul narativ am adăugat fiecărui eseu „iconografie”, nu ilustraţie şi nici schiţă de decor. Pentru aceasta ar fi fost necesar să-l am alături pe Rică. Din dragoste pentru el, ca omagiu acestui geniu, am ales să pun ideile, imaginile, muzica şi atmosfera acestor eseuri pe scena teatrului lui Shakespeare de la Stratford Upon Avon, din Anglia.” Paul Salzberger