Ne cheama pamantul

Unitară, rotundă şi închegată, se poate, totuşi, stabili în sânul poeziei lui Octavian Goga curba unei evoluţii. Poet al revoluţiei naţionale, în primul său volum, el îşi păstrează tonul mesianic şi în Ne cheamă pământul (1909), din naţională, mistica lui devine socială; existentă, de altfel, şi în Clăcaşii, ea se amplifică acum în Graiul pânii sau în Cosaşul, până la lupta de clasă: în realitate însă, din pricina structurii etnice a Ardealului, revoluţie socială înseamnă tot revoluţie naţională.

E. LOVINESCU