Omul are posibilitatea să se facă plăcut lui Dumnezeu în orice condiţii. Totuşi, frumuseţea şi liniştea naturii din Sfântul Munte, care s-a sfinţit prin asceza şi slujbele atâtor chipuri sfinte de-a lungul secolelor, constituie un factor deosebit de ajutător pentru pocăinţă şi sporire duhovnicească. Părintele Fotie prin natură îl vedea pe Creatorul ei. De multe ori urca pe jos în vârful Athonului, pentru a se ruga şi a-L adora pe Dumnezeu. Acolo, la înălţimea de 2.035 metri, din evlavia aghioriţilor s-au înălţat două locuri de închinăciune. Acestea sunt mica biserică a Schimbării la Faţă a Mântuitorului şi uriaşa Cruce de fier, care este vizibilă din unele puncte îndepărtate ale Golfului Aigaleo. Aceste două locuri de închinăciune ne amintesc nu doar de două evenimente importante din viaţa Domnului,dar şi de faptul că preschimbarea omului presupune ridicarea Crucii nevoinţelor şi ascultarea de poruncile lui Hristos. Părintele Fotie trăia unirea tainică a Taborului şi Golgotei, a slavei taborice şi jertfei de pe Cruce.
Această trăire era încununată în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii şi a participării tainice la Crucea şi slava Împărăţiei lui Dumnezeu. La coborârea de pe vârful Athonului, părintele Fotie se odihnea la locul de închinăciune „Maica Domnului” (la înălţimea de aproximativ 1.500 de metri), unde şi primea şi simţea binecuvântarea Ocrotitoarei Sfântului Munte şi Maicii lui Hristos.