Maxi, cainele diasporei

„Când s-a apropiat însă cu seringa, a făcut ceea ce nu făcuse ea niciodată în viața ei. A vrut să-l muște. Florenzzo a căutat în sertar o botniță. A încercat să i-o pună. N-a reușit. Și-atunci l-am văzut că scoate de undeva o sfoară. I-a făcut sforii aceleia câteva noduri. Și i-a trecut-o peste bot, imobilizând-o. Acum nu mai putea să-și arate colții. Respira greu. Și și-a întors de la mine capul. Maxi, drăguța mea, am strigat-o și m-am așezat eu în raza privirii ei. Doar că ea nu mai avea ochi pentru mine. Ea era singură. Știa că atunci și acolo ceva se sfârșește definitiv pentru ea. Florenzzo îi făcuse injecția. A mai rămas așa câteva minute, cu botul legat cu o sfoară, umilită, cuprivirea care mă ocolea, de parcă mi-ar fi spus, gata, acolo unde plec eu acum tu nu mai ai nici un rol, și-n acest moment, al trecerii, eu sunt absolut singură.”

Monica Săvulescu Voudouri