Autoarea acestui roman are înclinaţii spre o anume clasicitate a scriiturii. Se vede şi nu e rău, într-o lume tot mai contorsionată de experimente la nivelul literaturii. Prin scris, ea caută să repete, în alt mod, aventura vechilor greci. Aceştia credeau că „procreaţia întru frumos” este salvarea de spaima de moarte şi astfel au investit arta cu un sens transcendental...

O carte frumoasă, care se citeşte în chip plăcut. Din care mai luăm ceva, aproape de final, o regulă desprinsă dintr-un discurs motivaţional: „Nu poţi conecta punctele privind înainte, le poţi conecta doar privind înapoi.”