Micropoemele lui Yurkievich respiră un aer neo-dadaist, dar grefat pe o senzualitate plenară, care le încarcă de gusturi, arome și culori, desprinse, toate, dintr-o intimă fuziune cu natura. Foșnete, zboruri de libelulă, pași de gîze, clipoceli, umbre, ecoul unei fanfare, frunzișuri în vînt, dialoguri animale, suite de cuvinte înșiruite muzical, notaţii rapide de atmosfere evanescente: sînt stări înregistrate lapidar, aproape schiţat, pentru a nu li se pierde complet haloul și unicitatea. Cheia viselor ferecate e tocmai această notă scurtă, sintetică, înainte de disiparea trăirii, indiferent dacă e onirică sau diurnă. Poezia lui Yurkievich de aici debordează de vitalitate, în consonanţă perfectă cu desenele lui Julio Silva. Secretul pictorului, în ceea ce îl privește, este lupta continuă cu clișeele și deformările culturale, în speranţa redescoperirii unui fond infantil mustind de creativitate.