Sinuciderea in literatura romana interbelica

Revoltă sau renunţare, agresiune sau sacrificiu, apel sau fugă, exaltare sau deznădejde? Nu există act mai ambiguu decât sinuciderea, care pare să lanseze de fiecare dată un soi de enigmă supravieţuitorilor. A muri în urma unui accident sau a unei boli nu înseamnă decât a muri – dar a te sinucide înseamnă să faci chiar din liniştea morţii un ecou al labirintului. Maurice Pinguet

O epocă a contradicţiilor şi a disoluţiei vechilor canoane, precum cea interbelică, în care formulele tradiţionale coexistă cu cele moderne în plan estetic, nu ar fi putut da naştere decât unei palete policrome în abordarea actului suicidar, de la descrierea cu atenţie pentru amănuntul verosimil a etapelor presuicidare, înscrise într-o structură narativă omogenă şi coerentă, până la abordarea autosuprimării ca gest dilematic, înscris într-o realitate indefinisabilă, sau act gratuit, menit să întărească derizoriul existenţei.