După prima carte pe care am publicat-o, viziunea s-a amplificat şi cărţile s-au născut una după alta, la fel şi articolele şi studiile publicate. Timp de nouă ani, am făcut şi gazetărie, am editat "Lupta", ziarul exilului românesc. Era mult şi epuizant, mai ales că şi predam în acelaşi timp, şi tot lucrul acesta mă absorbea. Dar am izbutit să o fac, şi asta mi-a creat un ritm de muncă diferit, pe care l-am continuat, aplecându-mă asupra scrierii unor romane sau reamintindu-mi lucrurile pe care le făceam la institut şi dorinţele pe care le aveam atunci, publicând câteva culegeri de legende, zvonuri şi bancuri din folclorul urban. Implicat într-un proiect de reeditare a tratatului de istorie a literaturii, la sugestia lui Mihai Pop, eu am scris capitolul de folclor. Zoe Dumitrescu-Buşulenga l-a citit, i-a plăcut foarte mult şi l-a recomandat la "Cabinetul doi", cum se spunea pe vremea aceea. Dar răspunsul a fost "nu". Nu e nevoie de niciun fel de tratat de istorie a literaturii, drept care, întregul proiect a căzut. Ajuns în America, am adăugat sau am schimbat o seamă de lucruri, şi în felul acesta am editat "Introducere în folclor". A venit apoi rândul poveştilor "Fata pădurii", "Ştima apei", aşa că acum, numărul cărţilor publicate a ajuns la 22, ultima fiind jurnalul de exil, de până în 2007 "Turnul de veghe", din care am publicat două volume. Acum am în lucru un studiu legat de prima mea cercetare de teren din România, care a fost dedicată jocului de priveghi din Vrancea, într-o perspectivă comparatistă cu obiceiurile similare din Irlanda, Africa, sau în diverse regiuni din Asia, inclusiv în America. Şi dacă fac şi lucrul acesta, eu zic că aş putea să "mă culc" liniştit. Ha-ha, oricum am făcut mai mult decât mi-am propus! Lucrez alternativ, mă ocup de folclor, mitologie şi antropologie, apoi, când vreau să îmi schimb gândurile, scriu romane: am posibilitatea aceasta de a trece dintr-o zonă în alta şi să mă liniştesc făcând altceva. În rest, viaţa noastră curge liniştit. Vârsta îşi spune cuvântul, şi atunci, facem în aşa fel încât să mergem la plimbare în fiecare zi sau cât se poate de des, mesele sunt prelungite şi sunt continuate de urmăritul filmelor sau ştirilor la televizor împreună, dar acesta nu se deschide niciodată înainte de ora 18.00. Ceea ce mă pasionează este să merg la bibliotecă şi să scotocesc până la ultima carte din raftul domeniului care mă interesează. "Nu se poate să nu găsesc!", îmi spun. Şi pot sa caut şi o lună de zile o variantă de text folcloric, merg mai departe până găsesc! Eu am un avantaj, pe care cei de aici, etnologii români, foarte buni, de altfel, nu-l au, neavând la dispoziţie bibliotecile universitare pe care le am eu în America, şi care îmi permit să adopt mai uşor perspectiva aceasta comparatistă.