Coperte oranj de carton poros, legate cu cotor de pânza, într-o manufactură grosieră; pagini îngălbettite, de hartie friabilă, pe care se inghesuie rânduri scrise de maşină, dupa rnoda andor '80 - '90 ai secolului trecut; un caiet descoperit în cutiile unui bătrân profesor de la Universitatea din Timişoara, aproape necunoscut de generaţile actuale; un document de multă vreme uitat, care începe cu cateva rânduri care stârnesc interesul şi intriga în aceeaşi măsura:

Poeziile (din caiet - n.b.) se citesc în cercuri intime şi nu în prezenţa copiilor. Ele au fost scrise pentru a crea bună dispoziţie şi nu pentru a insulta pe cineva. Daca sunt totuşi persoane care se considera jignite, li se cer scuze pe aceasta cale.

Obiectul descris este, de fapt, un manuscris inedit al lui Virgiliu Şchiopescu în care se regăsesc 76 de texte în versuri, organizate de autor în două categorii: 35 de povestiri versificate şi 41 de epigrame.

Profesor la Facultatea de Ştiinte Economice de la Universitatea din Timişoara, după o carieră de succes în diferite institutii financiare din oraşele din vestul României, Virgiliu Şchiopescu (1922 - 1997) a fost unul dintre poeţii care au practicat cu pasiune creaţia literară dialectală, în mod personal ori, după 1990, ca membru al cenaclului radiofonic „Gura satului". Printre cunoscuţii săi se ştia că între aceste creaţii Se numără şi texte d-ale deşucheate. Însă prea puţini le ascultaseră, astfel că informaţia parea mai degrabă o legendă urbană care arunca aură asupra unuia dintre puţinii intelectuali timişoreni care reuşeau să gliseze cu discreţie între grupuri diferite cel mai adesea incompatibile.