Biserica si cetatea

Volumul de faţă - pe cât de captivant, pe atât de incomod - pare că e scris dintr-o răsuflare şi are curajul de a spune lucrurilor pe nume - cel puţin din perspectiva autorului. E drept, viaţa i-a dat pe alocuri dreptate, istoria i-a confirmat în unele cazuri opiniile. Valoroasă însă este mărturia sa, deopotrivă cu încercările noastre, ale cititorilor, de rememorare a acelei istorii frământate postdecembriste, ale unei Românii fluide şi fluctuante în aspiraţii, valori şi teme comunitare esenţiale. Era o lume care se aşeza pârâind ideologic pe la încheieturi şi care chiar s-a aşezat, prost pe alocuri, şi asta o vedem acum, cu toţii. Au fost câteva glasuri care au răsunat în pustiu, printre care şi cel al părintelui Mizgan - ca publicist şi cleric. Că tonul face muzica, asta o ştim. Că nu întotdeauna cel în cauză va fi prins tonul cel mai potrivit, şi asta se poate. Dar, mai mult decât toate acestea, că muzica românească a ultimilor 27 de ani este, în mare parte, o imensă cacofonie - asta nu mai e "vina" părintelui...

Răzvan Bucuroiu