”Poezia lui Raul Bribete reflectă aspecte (scoase din coerența lor monotonă) ale lumii din jur, convertite în procese psihice, în trăiri îngropate în memorie, în meditații, bazându-se pe analogii, pe realități paralele, sau îngropate unele într-altele (fenomenul se poate desfășura și invers, dinăuntru spre exterior). O textualitate există în toate, producând o cunoaștere prin lectură. (…) Scrierea poemelor este o formă de dezmărginire, de scuturare de sine. Raul Bribete este un poet al abstracțiunilor, al sinesteziilor (…) pentru el, lumea este o neîncetată metamorfoză.” (Paul Aretzu)