Întorcîndu-se la filosofie, Adrian Miroiu argumentează că înţelegerea pe care o avem despre lume se realizează, în situaţii extrem de semnificative, într-o modalitate specifică: nu prin indicarea a ceea ce este legic ori general, ci prin evidenţierea existenţei unor „entităţi reflexive”. Acestea joacă un dublu rol, aparent paradoxal: atît de fundament ori principiu, cît şi de făptură comună. Noùs-ul lui Anaxagora între celelalte homoiomerii, proprietatea existenţei între celelalte proprietăţi ale lucrurilor, lumea actuală în raport cu celelalte lumi posibile sau divinitatea întrupată sînt cîteva dintre exemplele analizate. Adrian Miroiu detectează acest model de conceptualizare şi în analiza societăţii – a instituţiilor ei economice, politice şi morale. Teoriile noastre, argumentează autorul, pot aspira mai îndreptăţit să atingă adevărul atunci cînd fac apel la entităţi reflexive.