Povesti indiene

Am reuşit să fac această carte să fie o colecţie reprezentativă a Basmelor Indiene prin amabilitatea culegătorilor originali sau a editorilor acestora. Trebuie să îi mulţumesc în mod special domnişoarei Frere, care a făcut o excepţie în favoarea mea şi mi-a permis să folosesc acea frumoasă poveste „Punchkin” şi acel straniu mit „Cum Soarele, Luna şi Vântul au mers la cină”. Miss Stokes a fost la fel de amabilă permiţându-mi să folosesc mostre caracteristice din ale ei „Basme Indiene”. Maiorului Temple îi datorez avantajul de a alege dintre ale sale admirabile „Poveşti care te ţin treaz”, domnii de la Kegan Paul, Trench & Co. mi-au permis să folosesc „Basmele din Caşmir” ale domnului Knowles, aflate în biblioteca lor, iar domnii de la W. H. Allen au fost la fel de amabili în ceea ce priveşte „Basmele Soarelui”, ale doamnei Kingscote. Domnul M. L. Dames mi-a permis să adaug ceva la cămara cu poveşti indiene, permiţându-mi folosirea unuia din colecţia sa inedită de basme Baluchi.

Trebuie din nou să mă felicit pe mine însumi pentru colaborarea prietenului meu, domnul J. D. Baten, care a dat o formă frumoasă sau amuzantă creaţiilor închipuirii populare a hinduşilor. Nu-i de colea să întruchipezi, aşa cum a făcut el, strălucirea şi umorul, atât ale celţilor, cât şi ale hinduşilor. Este doar încă o dovadă că basmele sunt ceva mai mult decât celte sau indiene. Sunt omeneşti. - Joseph Jacobs

... A fost odată un rajah care avea şapte fiice frumoase. Toate erau fete bune, dar cea mai tânără, pe nume Balna, era mai isteaţă decât celelalte. Soţia rajahului a murit când ele erau micuţe, aşa că aceste şapte biete prinţese au rămas fără o mamă care să aibă grijă de ele.

Fiicele rajahului găteau cu rândul pentru tatăl lor în fiecare zi, în vreme ce el era plecat de acasă, să discute împreună cu miniştrii săi treburile naţiunii.

Cam pe atunci a murit vizirul, lăsând în urmă o văduvă şi o orfană, şi în fiecare zi, când cele şapte prinţese pregăteau mâncarea tatălui lor, văduva şi orfana vizirului veneau să ceară un pic de foc din vatră. Atunci Balna obişnuia să le spună surorilor ei:

— Goniţi-o pe femeia aia; goniţi-o departe! Să-şi facă focul la ea acasă. De ce îl vrea pe al nostru? Dacă o lăsăm să vină aici, o să ne pară rău într-o zi.

Dar celelalte surori îi răspundeau:

— Fii liniştită, Balna. De ce trebuie să o cerţi pe biata femeie? Las-o să ia puţin foc dacă vrea.

Apoi văduva vizirului mergea la foc şi lua câteva beţişoare din el şi, când nu se uita nimeni, arunca ţărână în felurile de mâncare pregătite pentru rajah...