„Comunitate, comunicare, comuniune, comunism: termeni plini, abuzați, umpluți până la refuz tocmai pentru a ajunge să-și refuze conținutul, să-l „vomite” și să (se) avorteze. Termeni teminați, dar care tocmai de aceea bântuie. In momentul de față strict, când, în trepte, „prin învăluire”, (1) macro-comunitățile identitar-comunitariste date revin, ca schemă și structură, din nou, criminal, în actualitate, reluând în forță și cu furie, „fast forward”, istoria ca istorie a religiilor-națiuni, când (2) postcomunismul continuă să tragă cât poate de istorie, exploatând și speculând hiperliberal stafia unanim declarat (adică inclusiv de către foștii săi susținători) defunctului comunism (care la rândul lui forțase și abuzase ideea de comunitate, declarând-o nu numai de înfăptuit, ci chiar gata înfăptuită sau în curs de înfăptuire), când (3) din comun, în general, n-a mai rămas decât dușmanul lui substitutiv, globalul, în aceste condiții așadar, în această situație, a mai vorbi de comunitate pare un gest nu doar deplasat, inactual, ci de-a dreptul suspect, retrograd, dacă nu chiar periculos.” (Bogdan Ghiu)