Obeliscul negru

Romanul Obeliscul negru a avut doua ecranizari, una in regia lui Krzysztof Lang, iar cealalta in regia lui Peter Deutsch.

„Sint un om modern si am o inclinatie puternica spre autodistrugere.” (Erich Maria Remarque)

Sintem in primavara anului 1923, cind Germania incearca sa-si revina dupa Primul Razboi Mondial. Inflatia creste, iar marca germana se devalorizeaza si ajunge sa fie folosita drept hirtie de tapet in odaile celor disperati, ca un accesoriu al indiferentei. Tinarul Ludwig Bodmer, angajat al firmei de monumente funerare Heinrich Kroll & Fiii, face cunostinta cu mica societate boema care-l ajuta sa-si uite macar pentru o noapte, doua indoielile. Cu toata degradarea economica ce apasa viata locuitorilor, sarmul si eleganta anilor 1920 supravietuiesc si schiteaza o mica pinza a existentei vag amprentate de un lux vetust in hotelul Walhalla, in clubul de noapte Rote Muhle si la bodega Blume. Ludwig, a carui tinerete a fost furata de razboi, e framintat de intrebari legate de viata in mijlocul acestui haos. Asa ajunge sa o intilneasca pe Isabelle, tinara tulburata alaturi de care spera ca va gasi iubirea, salvarea atit de cautata, dar si sensul atrocitatilor unui razboi pe care lumea, incercind sa subziste, deja incepe sa le uite.

„Pacea lumii! Niciodata nu s-a vorbit atit de mult despre ea si niciodata nu s-a facut atit de putin pentru ea ca in epoca noastra; nu au existat niciodata atitia profeti mincinosi, atitea minciuni, atita moarte, atita distrugere si atitea lacrimi ca in secolul nostru, in secolul XX – secolul progresului, al tehnicii, al civilizatiei, al culturii maselor si al uciderii in masa. De aceea, nu te supara, cititorule, daca ma intorc in timp la acei ani legendari in care speranta plutea inca in aer, ca o flamura, iar noi credeam inca in notiuni atit de dubioase ca omenia, dreptatea, toleranta si mai credeam si ca un razboi mondial a putut servi in suficienta masura drept invatatura pentru o intreaga generatie.” (Erich Maria Remarque)

„Erich Maria Remarque are puterea de a impresiona prin cuvinte, de a stirni ratiunea, dar si sensibilitatea. Aceasta putere ii vine din credinta ca omul e nemuritor.” (The New York Times)