Pocăința e cea mai mare și mai de folos minune pentru suflet – poate chiar mai mult decât învierea unui mort. Dar asta nu înseamnă că minunile nu au nici un fel de importanță în viața duhovnicească. ­Altminteri pentru ce Sfânta Scriptură – mai cu seamă Evangheliile – descrie atât de multe întâmplări de felul acesta? De ce însuși Hristos a săvârșit minuni într-un număr atât de mare, după mărturia Evangheliei: lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris (In 21, 25)? Care este chiar rostul prezentei cărți, cu zecile de minuni cuprinse în ea? Răspunsul la aceste întrebări îl dă Sfântul Apostol Pavel: un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi (I Cor. 14, 22). Vom adăuga: și pentru cei puțini credincioși.

Hristos a ales să facă multe și mari minuni, pentru a trezi conștiința adormită a omului căzut în păcat. Minunile Lui au fost ca o trâmbiță răsunătoare, ce a deșteptat și continuă să deștepte milioane de suflete omenești din somnul lor de moarte.

Cartea de față cuprinde minuni din vremea noastră... Unele din întâmplările descrise aici nu sunt minuni în adevăratul sens al cuvântului, ci mărturii ale îndurării lui Dumnezeu. Totul este scris cu emoţie sinceră şi potrivit adevărului, călăuzind către ­Dumnezeu şi către întărirea credinței în El.