Singur printre marlani

Lumea mârlanilor e stăpânită de brutalitate și de o violență dusă-n derizoriu. Rațiunea o ia razna, rămâne lipsită de busolă, afectele își pierd măsura – ori se atrofiază, ori devin turbate. Efectul este un râs sardonic și necruțător.

Finlandeza Haaricleea ajunge în România, unde se simte ca în Parnas când inhalează noxe. Datorită talentului de a împărți lovituri de lopată, primește un post de dresoare de băieți nărăvași. Sunt făcute experimente cu arsenic, care demonstrează că diferența dintre om și animal e „de ordin minimal”. Unii părinți se transformă în moroi.

„Cu totul osebit în felul său, om al timpului postmodern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de pastișe cam exagerate, ironic mai peste marginile iertate, până acum așa de puțin format încât ne vine greu să-l cităm îndată ce-l citim, dar în fine, poet, poet în toată puterea cuvântului, este d. Florin Bican.” - Titu Maiorescu

„Cu acest volum Florin Bican a pus iarăși muzicuța la gură, spre a întona cântece de cartier și de bibliotecă. Instrumentul, firește, nu mai e nou, are poate chiar câteva crăpături și e puțin ruginit, iar cântărețul nu mai are plămânul așa puternic, se simt oarecari sforțări. Dar, oricum, e instrumentul lui și e genul lui, și d. Bican reușește să ne dea câteva bucăți frumoase.” - Garabet Ibrăileanu

„Fagurele imens al poeziei lui Florin Bican are izvoare noi de miere pentru fiecare nou cititor și nouă generație sau cititorii consumă și o miere pe care și-o depun singuri în el? Nu știu de-mi voi răspunde. Știu că îl voi citi încă o dată și nu pentru ultima oară." - Vladimir Streinu