Cunoasterea prin intermediul jocului de limbaj si al asemanarilor de familie intre concepte (propusa de Wittgenstein) constituie nu o slabire a rigorii si a acuratetei cu care sunt introduse ideile, ci, in mod paradoxal, o intarire a acestora, ca urmare a ne-segmentarii semantice, a ne-discontinuitatii categoriale, a suprapunerilor de sens (umbre conotative) care imbogatesc discursul si-l apropie de limbajul natural. Aforismul reprezinta o punte pentru trecerea de la explicatie la intelegere. Iar intelegerea inseamna a sti fara a cunoaste. Prin acest volum de aforisme incerc, ca pe un pandant necesar la preocuparile mele dominante pentru explicatie, sa ma apropii, sfios si umil, de fiziologia intelegerii.

Emil Dinga