Citit‑am tâlcuirea fericitului episcop al Kirului la ­Daniil. Acest bărbat înțelept întrece cu mult prin tâlcuirea și deslușirea cuvintelor prorocești nu doar pe Ipolit, ci și pe mulți alții, cu rostirea strălucind ca nimeni altul, prin curăția și limpezimea cuvintelor scoțând la lumină cele ascunse în umbră și prin dulceața lor mai râvnitori făcând oamenii spre citire; ferindu‑se a bate câmpii, nu lasă pe cititor să se plictisească, să amețească și să se răspândească, făcându‑i lesnicioasă osteneala.
Prin alegerea cuvintelor și prin meșteșugita alcătuire nu e departe de odraslele nobleții atice, ferindu‑se totuși de ceea ce‑i prea pretențios și străin pentru urechea celor mai mulți. Și, îndeobște, e tot ce poate fi mai de soi între tâlcuitorii Scripturii: nu vei găsi lesne pe cineva care să lămurească mai bine spusele ei. Și alții au rostire curată și urmăresc înțelesul celor cercetate, dar a grăi limpede și pe scurt fără a lăsa nimic din cele de trebuință, nici a se abate spre podoabe deșarte ale vorbirii ori spre altele care fură fără folos luarea‑aminte a cititorului, n‑o face nimeni cu stăruința vrednicului Theodorit – și nu doar în lucrarea asta, ci cam în toate (și multe sunt) unde se ostenește cu deslușirea Sfintelor Scripturi.
Sfântul Fotie cel Mare