Adorno respinge idealul certitudinii în filosofie propriu raţionalismului clasic, precum şi orice formă constrîngătoare a gîndirii (logica formală, deducţia) corespunzătoare acestui ideal. Filosofia trebuie, după Adorno, să accepte riscul de a greşi, numai astfel poate ajunge la ceva nou.

O noţiune împrumutată din lingvistică, parataxa (simpla juxtapunere a două propoziţii, fără ca una să fie subordonată celeilalte) reprezintă modelul, figura generală a gîndirii lui Adorno. Ea prezidează atît în construcţia operelor sale cît şi la sintaxa propriului scris. Formele predilecte de expresie sunt la Adorno fragmentul şi eseul, opuse spiritului sistematic.