Devorarea maestrului

Călin Vlasie

Mihail Gălăţanu (n. 11 septembrie 1963, în Galaţi), inginer de profesie, a desfăşurat o bogată carieră publicistică şi literară. Locuieşte în Bucureşti. Membru al cenaclului Qpoem din 2015.

A publicat poezie, proză şi eseu. Debutează editorial cu volumul de poezie „Ştiri despre mine”, Editura Litera, 1987, iar din 1993 şi până în 2012, continuă să scrie şi să publice nu mai puţin de şaptesprezece volume de poeme. între cărţile de proză, amintim romanele „Meşterii de clopote”, Editura Matinal, 1999, pentru care obţine Premiul Naţional pentru Proză „Liviu Rebreanu”, şi „Mireasa fără corp”, Editura Muzeului Literaturii Române, 2006. Volume de eseuri: „Literatura de cartier: Un (posibil) manifest al generaţiei ’90. Vol I: Orbirea lui Tiresias”, Editura Muzeului Literaturii Române, 2007, şi „Despre artă, misticism şi nebunie. Corpus Christi”, Editura Paralela 45, 2009. Este tradus în limbile engleză şi italiană şi distins cu numeroase premii literare, precum Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, acordat pentru poezie, pe anul 2003, pentru volumul „Mormântul meu se sapă singur”, Editura Vinea.

„întotdeauna Mihail Gălăţanu a fost un poet tematic şi insistent. Pe lângă faptul că jonglează de decenii cu bijuteriile morţii, se mai ocupă şi cu epuizarea temelor pe care le frecventează: nu mai rămâne nimic de cules după el – epigonii sunt sufocaţi în faşă. Fierbinţelile cărnii s-au răcorit şi au lăsat scena liberă pentru pre-funeralii iniţiatice. Abandonată este şi retorica fastuoasă de altădată. Acum totul a devenit urgent, cu refrene scurte şi iniţieri precise.”

Felix Nicolau